A fost

Ciudat cum lucruri mărunte ce au un iz de trecut aduc inundaţii de amintiri. Mi-am cumpărat azi un ceai. Un ceai a cărui miros m-a trimis cu gândul în locul unde am învățat prima dată să merg cu bicicleta…şi unde mi-am cumpărat primul pachet de țigări (Corona)
Prea multe amintiri şi prea vii. Verile răcoroase,agitaţia din faţa casei cu târgul din fiecare luni, turta dulce pe sfoară, sacii cu jucării din ouăle kinder(sute de jucării la fel), Muki, dulapul verde cu uşă stricată în care era zahărul, feliile de pâine de două degete tăiate de Dudu, Flavia, cel mai bun ceai de mentă, covoarele spălate la Criş, bucătăria cu aerul prăfuit, coşul de nuiele de lângă geam, Dacia roşie, culesul de “pitoance”, pînzele brodate cu fir roșu de pe pereți, portretele unor tineri bunici
Dar, deși mirosul trezește amintirile, gustul nu corespunde. Probabil nici realitatea nu se mai suprapune cu lumea din capul meu. Cei mari au îmbătrânit, cei bătrâni au murit. Paradisul copilăriei mele s-a dizolvat în secundele ce au trecut. Secunde ce distrug minunăţia clipei când se transformă în minute, ore, zile, săptămâni, luni, ani. Totuşi, sper că nu au distrus copilul ce se juca în corcoduş, pentru că el încă aşteaptă să se întoarcă acolo. Acum că îmi amintesc, aud aceleaşi bătăi ale inimii ca şi atunci când stăteam în motor cu Alex şi ne puşcau fălcile de la zâmbetele imense ce ne patronau faţa.
Nu am mai fost acolo de cinci ani. Nu am mai fost acolo de când am crescut(?). Mi-e dor.

~ de Diana pe august 21, 2009.