Un radio fară ochelari sau obiective
Şi aşa mi-am luat rămas bun de la vară. Praga rămâne printre oraşele mele favorite. Deşi de data asta nu am stat nici măcar 24 de ore, it really got to me. Fiind oraşul natal a lui Franz Kafka, mi-am luat şi eu să citesc pe drum “Metamorfozele” (ca un turist cu acte în regulă) . Nu am citit prea mult, deoarece după vreo trei ore de mers pe jos şi mers cu tramvaiul, am uitat că am ochelarii în geantă şi i-am spart. Partea rea e că nici bine nu mi-am revenit din şoc şi după vreo două ore mi-am pierdut şi un obiectiv de la aparatul de fotografiat. Partea şi mai rea e că era prima dată când primisem undă verde de la împărăție (adică de la ai mei) să iau obiectivul cu mine, drept răsplată că aparatul a convieţuit fără mari probleme un an lângă mine. Partea şi mai rea e că am numai o poză făcută cu obiectivul (mâna mea pe care Leni a desenat un iepure fără urechi ce aduce mai mult a o focă). Oh well, trebuie să mă mulţumesc iar cu vechiul obiectiv.
Acum un an eram în Vamă, la concert Ţapinarii. Concert care nu se compara deloc cu cel din seara precedentă(Kumm), dar la care am cunoscut o persoană care deşi ulterior nu a însemnat prea mult, a distrus prea multe. Anyway, la un an după sunt în Praga, la concert Radiohead. Îmi vin în minte versurile lui Dr. Seuss din “Oh, the places you’ll go!”. “And will you succeed?/Yes! You will, indeed!/(98 and ¾ percent guaranteed.)”.
Concertul a fost frumos. Nu au cântat Creep, nici Paranoid Android, nici Karma Police. Nu au cântat No surprises, deci nu a fost cel mai incredibil concert. “Nimic nu e desăvârşit”. Dar a fost frumos. Au cântat multe piese lente aşa că am oscilat între o stare de somn groaznică şi o melancolie/depresie puternică. M-am pierdut de Leni prima parte a concertului,dar până la bis din fericire ne-am regăsit. La bis -True Love Waits m-a cam atins şi spre ruşinea mea m-am cam smiorcăit. Eh, sezonul e de vină. După concert am luat un taxi (foarte scump, by the way) până la gară. După şapte ore de mers cu trenul şi un zbor plăcut cu avionul am ajuns acasă.
Vara e gata. Mai e o săptămână şi începe luna septembrie. Mare, Vienna…de abia aştept. Dar săptămâna care a rămas din august pare că va fi ok. Nu sunt taxiuri foarte scumpe în Cluj, acasă nu am unde să îmi pierd lucrurile (şi nici ele nu au unde să mă piardă). Mai am nevoie numai de un fotoliu imens şi pufos în care să îmi savurez ceaiul sau cafeaua şi să citesc. Şi mai am nevoie de un amic patruped. Oricum, visele mele despre fotolii şi cărţi ridică problema ochelarilor, pentru că momentan nu mai văd. (Perfect timing-încep restanţele). A doua pare a fi pe jumate rezolvată:D
Lasă un Răspuns