Vama 9

Îmi plăcea mult Vama Veche. Îmi plăcea sentimentul pe care îl aveam îndată ce trecem de indicatorul “localitate de frontieră”, şi zâmbetul ce mi se lipea de faţă şi care chiar rămânea acolo pană în ziua plecării.
Îmi plăcea vama când indicatorul mă întâmpina exact de lângă magazinul de la intrare şi nu avea mâzgâlit pe el “Vama 9″ (ceea ce mi se pare momentan adevărat).
Îmi plăce vama chiar şi când cuvântul “stuf” nu îl asociam cu woodstock sau alte stockuri, ci cu bodega aia bătrână de pe plajă, de unde aşteptam în fiecare an soarele să răsară pe muzica lui Ceaikovski sau Queen.
Îmi plăcea vama când urmele erau mai mult acustice, iar nisipul nu se amesteca cu morse (poate doar cu fluturi).
Îmi plăcea vama când la stuf nu se asculta Michael Jackson sau Madonna, sau tanti aia cu faţă de poker. De fapt, îmi plăcea enorm vama când Michael Jackson era în viața, la el acasă şi nu se auzea din majoritatea boxelor de pe plajă şi de pe Magheru (dacă mai aud odată Billi Jean sau Dirty Diana înnebunesc).
Îmi plăcea vama când stăteam pe malul mării şi ascultam cântecul pescăruşilor şi al valurilor. Când mersul desculţ pe plajă era un lucru normal, iar Converşii nu dominaseră lumea.
Îmi plăcea vama când umbrela din stuf nu era un trend, iar plaja nu era invadată de astfel de umbrele, aliniate ca la armată. Când umbra lor nu era pe bani. Când statul pe nisip era ok, iar sezlongurile nu erau chiar aşa de indispensabile vieţii. De fapt, nu erau deloc.
Îmi plăcea vama când fiecare cort avea ataşat un maidanez care era mai dolofan decât căţelul de acasă şi nu cu vagabonzi subnutriţi şi “roackeri” care se cred interesanţi că lovesc animalele nimănui. Pardon, e discutabil care e animalul din ecuaţie.
Îmi plăcea vama când citeam romane întregi pe plajă, fără să fiu deranjată de zgomotele amestecate de la zece bodegi apărute din senin. Şi când stăteam la stuf şi nu mă chinuiam să descifrez muzica din amalgamul de sunete de la celălalte terase de pe plajă.
Îmi plăcea vama când se vedea pe feţele tuturor. Nu când mă lovesc de mutrele alcoolizate şi fumate pe care se vede chinul de a ţine stomacul la locul lui.
Îmi plăcea vama fără pensionarii în vacanţă şi familiile cu 3 plozi incontrolabili, care cauta dimineaţa la şase razele bune pentru bronzat.
Îmi plăcea vama când nu era o staţiune.

Nu aşa îmi amintesc eu lumea. Nu în septembrie…Corabia nu se mai vede, pescăruşii au dispărut, am rămas eu căutând micile bucurii ce mă aduceau aici altădată.

~ de Diana pe septembrie 6, 2009.